După ce a anunţat că a fost pusă la zid pentru că nu şi-a avortat gemenii depistaţi bolnavi pe perioada sarcinii, Cristina Bălan, câştigătoarea Vocii României, a primit un sprijin din partea Asociaţiei Down Bucureşti, care sunt gata să o ajute cu un tratament!
În urmă cu câteva zile, Cristina Bălan le-a dat replica celor care au criticat-o că nu şi-a avortat pruncii
“Da, recunosc, am greşit. Sunt vinovată de nonucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, şi de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii în pântec. Eu încă încerc să-mi înfăşor mintea în jurul acestei atitudini şi să înţeleg cum de au putut scoate asemenea inepţii şi, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă, sigur, nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim… Oricum, e adânc… Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu SD în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar ştii de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici şi speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui să stea cuminţi şi adunaţi în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la nişte curiozităţi…. Copiii mei nu sunt nişte legume. Nici nu suferă de sindromul Down. Nici bolnavi nu sunt (ba aş îndrăzni să spun că imunitatea lor e mai puternică decât a multor tipici)”.
Recomandă înotul şi kinetoterapia
Reprezentanţii Asociaţiei Down Bucureşti o susţin pe Cristina Bălan şi o încurajează. „Aceasta este misiunea noastră: de a susţine aceşti copii mai speciali şi familiile lor. Down nu e o boală, e o stare. Au un cromozom în plus, nu înseamnă că sunt bolnavi. Noi o susţinem dezinteresat pe Cristina şi o aşteptăm la asociaţie pentru a-i evalua pe micuţi. Dizabilitatea poate fi de la 1 la 10 şi, în funcţie de evaluare, specialiştii noştri pot face un plan de intervenţie personalizată pentru a-i dezvolta fizic şi a-i ajuta psihic. Recomandăm înotul, iar pentru asta există patru centre în Bucureşti, apoi kinetoterapia. În baza unui bilet de trimitere beneficiază de tratament două săptămâni gratuit, după care asociaţia ar putea asigura alte două săptămâni. În afară de înot şi kinetoterapie mai există, la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, clasa doamnei profesor Aura Bota, un proiect de iniţiere motorie timpurie la care copiii noştri merg. Prin joacă, prin muzică, aceşti copii fac recuperare motorie. Când copilaşii sunt mai mari trebuie începute terapiile directe cu ei, mă refer la psihoterapie, logopedie şi altele. Starea lor poate fi ameliorată şi sunt o bucurie pentru casele unde trăiesc”, a declarat pentru ziarul Ring Alexandru Zelko, director tehnic al Asociaţiei Down Bucureşti.
(G.N.)